Delimano Ceramica-Advertorial Liana Toma

..................................................................................................

vineri, 28 martie 2014

Chec de ciocolata cu branza dulce si crema englezeasca







Chec de ciocolata cu ricotta.
M-a atras titlul, recunosc. Iar dupa ce am citit reteta din colectia Delicii in bucatarie, volumul Deserturi cu ciocolata, ed.Adevarul, 2011 mi-am zis ca trebuie sa-l prepar, dar cu branza dulce, branza proaspata de vaca, de-a noastra. Si mi-a iesit ;-)
Cum tocmai facusem si crema englezeasca cu alune de padure, vreau sa va spun ca s-a potrivit manusa cu checul, ca atare v-o recomand.


Pregatire: 30'
Preparare: 1h,
Dificultate: mica.
Calorii: 508

Ingrediente:

250g faina,
100g branza dulce/ricotta,
100g ciocolata neagra,
200g zahar,
75g alune de padure,
50g unt,
2 oua,
1 plic zahar vanilat,
1 plic drojdie uscata,
2 linguri lapte,
2 linguri de cafea.

Crema englezeasca cu alune de padure

Mod de preparare:

Intr-un castron mare bate indelung ouale cu zaharul pana isi dubleaza volumul. Trebuie sa obtii o compozitie spumoasa.

Toarna in fir subtire untul topit la bain-marie sau in cuptorul cu microunde.

Incorporeaza branza dulce


sau ricotta-eu ricotta nu am folosit niciodata, dar asa e reteta-un praf de sare, zaharul vanilat si faina cernuta impreuna cu drojdia.



Daca rezulta o compozitie prea densa, toarna putin lapte. Eu am turnat cafea (nu praf sau boabe, ci cafea gata facuta, lichida) ;-)

 Pune ciocolata si laptele intr-o craticioara, topeste-o la bain-marie si incorporeaz-o in compozitie.

Adauga alunele taiate mare pe care, initial,  le-ati tras putin intr-o tigaie fara grasimi, le-ati decojit si le-ati lasat la racit. In reteta scria 100g alune de padure, dar au fost prea multe si 75g. Cred ca cel mai bine e 50g, sunt suficiente.



Toarna totul intr-o forma de chec unsa cu unt si tapetata cu faina sau pesmet.


Coace 55 de minute la 150 de grade C in cuptorul preincalzit.






Lasa checul sa se raceasca si serveste-l cu crema englezeasca cu alune de padure.

Si cu o cafea ;-)




Si cu multa crema englezeasca cu alune de padure ;-)


Lingurita e noua mea achizitie dintr-un targ de antichitati. A costat doar 5 lei ;-) Mi s-a spus ca e pentru creme si sosuri. La fix, nu? ;-)




joi, 27 martie 2014

Crema englezeasca cu alune de padure






Am vrut un sos dulce pentru clatite. Un altfel de sos, mai deosebit putin.
Si l-am gasit in colectia Delicii in bucatarie, in cartea Sosuri si conserve, ed.Adevarul, 2011.

Pregatire: 20'
Preparare: 15'
Dificultate: medie

Ingrediente:
500ml lapte integral,
4 galbenusuri,
120g zahar,
1 lingurita crema de alune de padure Nutella,
un varf de cutit de sare,
50g alune de padure curatate.

Mod de preparare:

1.Incalzeste laptele, pune crema de alune de padure-eu am folosit Nutella-


  si amesteca pana cand se dizolva complet.

2. Pune galbenusurile intr-un vas si bate-le cu sarea si cu zaharul



pana cand ajung o spuma galbena.



3. Toarna in fir subtire laptele aromatizat cu crema de alune -eu am facut invers-



si incorporeaza-l, amestecand continuu;



pune vasul din nou pe foc(sau, mai bine, la bain-marie, avand grija ca apa sa nu clocoteasca).

4. Amesteca in continuare cu telul pana cand obtii o crema catifelata (este gata cand aceasta se tine pe fundul unei linguri introduse in crema).






Scufunda fundul vasului intr-altul mai mare cu apa cu gheata pentru a opri fierberea si a pastra consistenta cremei.


5. Toarn-o intr-o sosiera si presara cateva alune tocate marunt, pe care le-ai tras inainte  intr-o tigaie fara grasimi, le-ai decojit si le-ai lasat la racit.



Poti servi crema englezeasca cu alune de padure cu orice fel de dulciuri pufoase preparate din aluat dospit.
Eu sincer va spun ca merge si cu clatite



 si cu checuri de ciocolata. Mai exact Chec de ciocolata cu branza dulce si alune de padure.



In curand, pe blog ;-)





marți, 25 martie 2014

Medalion de somon cu taitei de orez







Azi, 25 martie, credincioșii sărbătoresc Buna vestire sau, cum se mai numește în popor, Blagoveștenia. Cei care țin Marele Post al Paștelui au dezlegare la pește. În această zi, Fecioara Maria a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Sărbătoarea Bunei Vestiri întâmpină şi sosirea rândunelelor, dar și primul cântat al cucului, zi numită în calendar Ziua Cucului.
Sper ca ati avut bani in buzunare!! 

Si eu vreo cativa lei, dupa ce am fost nevoita sa sparg pusculita lu' ala micu' :P

Sa revenim la peste. Aveam medalioane de somon proaspat de la Ocean Fish si am dat peste o
 reteta  din revista Secretele bucatariei nr.3/2014 si m-am pus pe treaba ;-)

Ingrediente:
4 medalioane de somon Ocean Fish,
2 linguri seminte de susan,
2 linguri seminte de coriandru/in,
1/2 lingurita sare,
1 lingura boia dulce,
2 linguri ulei,
2 linguri alge nori,
un pachet taitei de orez(vermicelli),
1 ardei iute,
1/2 ardei gras rosu,
1/2 ardei gras galben,
2 linguri sos de soia,
1 lingurita otet de orez,
1 lingura de vin dulce,
coriandru/patrunjel,
sare si piper,
1 lingurita condimente 5 senses Exotisch Kotanyi.

Mod de preparare:

1. Se curata medalioane de somon si se sterg.
Se amesteca susanul cu boia, in si sare; se tavalesc medalioanele prin acest amestec.


Se preseaza bine si se dau la frigider.

2. Taiteii de orez se lasa in apa fierbinte cateva minute,


conform indicatiilor de pe ambalaj, apoi se trec printr-un jet de apa rece.Se lasa la scurs.

3.Ardeii grasi se taie fasii, cel iute rondele si se trag in ulei pana se distuie.


 Se adauga sosul de soia, vinul si otetul, algele(eu nu am avut) si coriandrul/patrunjelul tocat, apoi taiteii.
Se presara o lingurita de condimente 5 senses Exotisch Kotanyi care contine: sare de mare cu aroma de curcuma si lamaie, mango, chimen negru, chili, trifoi, ghimbir.



4.Se incinge uleiul intr-o tigaie si se prajesc bucatile de peste cca 3-4 minute pe fiecare parte.



5.Intr-o farfurie se pune 100g de taitei de orez, iar peste ei se aseaza un medalion de somon. Se presara frunze de coriandru/patrunjel si se serveste.




 Se stoarce lamaie proaspata peste fiecare medalion.



luni, 24 martie 2014

Tagliatelle cu hribi si menta










Cina de post: Tagliatelle cu hribi si menta! 
Hribul (Boletus edulis) este o ciupercă de pădure comestibilă, cu piciorul alb, gros și cu pălăria brună-gălbuie. In denumirea populara, hribii sunt cunoscuti sub denumirea de copite, mânătărci sau pitoance. Iar eu am primit de la soacra-mea din Cluj borcane cu copite in ulei. 
Reteta este din colectia Delicii in bucatarie, volumul Paste, Ed.Adevarul, 2011.



Pregatire: 10'
Preparare: 20'
Dificultate: mica
Calorii: 392


Ingrediente:
380g tagliatelle fara ou,
300g hribi,
3 linguri ulei de masline extravirgin,
1/2 ardei iute fara seminte,
1 catel de usturoi,
1 lingura de menta verde Kotanyi(sau menta pisicii),
sare si piper,
condimente speciale 5 senses Exotisch Kotanyi.

Mod de preparare:

1. Indeparteaza partea cu pamant de la baza hribilor, curata-i cu servetele umezite in apa si taie-i lamele.

Eu am primit de la soacra-mea, de la Cluj, copite, adica hribi in ulei, la borcan. Cateva borcane ;-)
Acum am folosit un borcan de 250g. Doar le-am trecut pe sub un jet de apa rece, le-am mai taiat putin, ca erau prea mari si le-am lasat la scurs.

Incinge uleiul intr-o tigaie si caleste foarte putin usturoiul si ardeiul iute. Adauga ciupercile si soteaza-le 5 minute, adaugand sare si piper, dupa gust.


 Cutiuta 5 Senses de la Kotanyi contine: sare de mare cu aroma de curcuma si lamaie, mango, chimen negru, chili, trifoi, ghimbir.



Fierbe al dente tagliatellele in apa clocotita cu un praf de sare, scurge-le si pune-le in tigaia cu sos; caleste-le si serveste-le aburinde, presarate cu  menta verde de la Kotanyi.



Stiati ca...menta si menta pisicii au o aroma complexa, asociata adesea cu plantele medicinale? Folosirea acestui tip de plante confera felului de mancare un gust mai salbatic, evidentiind, in acelasi timp, aroma ciupercilor.



Bune de tot!!!


Menta le da o aroma incredibila pastelor!! Merita sa incercati reteta ;-)








vineri, 21 martie 2014

Tarta cu branza si mac











Eu sunt fan mac, se stie ;-))
De aceea, cand vad o reteta cu mac, imediat mi-o notez. De data aceasta aveam nevoie si de branza dulce, ca mac am mereu. Si cum sa nu fac eu reteta Mayei, ca multe am facut dar n-am apucat sa le si scriu. Si are Maya niste retete apetisante si niste fotografii extraordinare, ca mereu zac  cu barbia sprijinita in pumn si salivez la greu, pierduta intr-un tinut minunat de arome, culori si gusturi.
Acum am reusit! Cu unele mici modificari, ce-i drept :P
Multumesc mult de tot, Maya, pentru reteta!! :* :*  :* <3 <3 <3


Ingrediente pentru aluat:
160g faina,
100 g unt,
60 g zahar pudra,
1 lingurita coaja de lamaie,
3 linguri apa rece.

 Ingrediente pentru umplutura de branza:
350g branza dulce,
100g zahar,
2 oua,
30g amidon,
50 ml iaurt cremos,
4 biscuiti Petit Beurre,
1 baton de vanilie  de Bourbon Kotanyi.

Ingrediente pentru umplutura de mac:
160g mac,
250ml lapte,
60g zahar,
2 biscuiti Petit Beurre,
1 plic zahar vanilat,
20g fulgi de migdale.


Mod de preparare:

1. Aluatul: se amesteca toate ingredientele,



se formează o bila si se inveleste in folie alimentara.


 Se lasa la odihna, la rece, timp de o ora. 
Aluatul se intinde cu mainile pe fundul formei unse cu unt,  nu se ridica si pe margini.


Eu am folosit forma de tarta, dar puteti folosi si o forma rotunda de tort, cu diametrul de 28cm.
Se coace timp de 7-8 minute in cuptorul preincalzit la 200 °C, pina devine usor auriu. Se lasa la racorit. 

2. Umplutura de branza: pastaia de vanilie se taie in doua si se scot semintele.

O pastaie buna, ne invata Maya,  trebuie sa fie umeda, usor uleioasa. In niciun caz uscata-atunci e veche. In plicul cu pastaia de vanilie de la Kotanyi, interiorul e de aluminiu, iar pastaia s-a pastrat in perfecta stare, a fost umeda si uleioasa ;-)


Se amestecă bine toate ingredientele, impreuna cu semintele de vanilie  si se toarna peste blat.

3. Umplutura de mac: macul macinat, laptele, zaharul si fulgii de migdale se fierb scurt pana se leaga si se ingroasa.


Se lasa  la racorit. Cand e racita complet se toarna peste umplutura de branza.


A fost mai greu sa pun umplutura de mac peste cea de branza, s-au cam amestecat...


Tarta se coace în cuptorul preincalzit la 185°C aproximativ  45 de minute. Se lasa la racit in forma.

Se pudreaza cu zahar praf.
Se orneaza cu capsuni, zmeura sau orice alte fructe va plac voua ;-)





A apărut o eroare în acest obiect gadget

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
@ Continutul acestui blog (imagini/text )constituie proprietatea autoarei, Liana Toma, si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acesteia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe. The content of this blog is protected by the law of copyright. Ask owner permission to use any of its content.
Licenţa Creative Commons
Pe masa din bucatarie Liana Toma de Liana Toma este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 Ne-adaptată .
Bazată pe opera disponibilă la pemasadinbucatarie.blogspot.com.
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la http://miciibucatari.blogspot.com/.